Mijlocașul echipei Arsenal Jack Wilshere, convocat de Stuart Pearce la naționala de tineret a Angliei pentru play-off-ul de calificare la CE „Under 21”, ediția 2009-2011, împotriva României, va evolua doar în partida tur, urmând ca apoi să se alăture reprezentativei de seniori a Albionului.
Astfel, Jack Wilshere va părăsi lotul antrenat de Stuart Pearce înaintea deplasării lotului englez în România pentru disputarea returului play-off-ului de calificare la CE „Under 21”, partidă care se va disputa la Botoșani.
Wilshere a fost convocat de antrenorul echipei de seniori a Angliei, Fabio Capello, pentru partida din preliminariile Campionatului European din 2012, împotriva reprezentativei Muntenegrului, care se va disputa, marți, pe Wembley
Antrenorul echipei Arsenal, Arsene Wenger, consideră că există o bătălie internă în cadrul federației engleze pentru Jack Wilshere. „Există întotdeauna o mică bătălie internă în FA între lotul de tineret și prima echipă, atunci când cei de la Under-21 au meciuri importante„, a spus Wenger, informează The Guardian.
Tehnicianul francez nu înțelege de ce Wilshere nu a fost însă folosit de Pearce titular în ultimele două meciuri ale echipei naționale de tineret a Angliei. Însă, conform presei engleze, antrenorul Stuart Pearce a fost nemulțumit de comportamentul din afara vieții sportive al lui Wilshere și a decis să nu-l folosească în victoria cu Portugalia, scor 1-0, iar în partida cu Lituania l-a introdus în teren la pauză.
Echipa națională de tineret a României va juca împotriva selecționatei similare a Angliei play-off-ul de calificare la Campionatul European „Under 21”, ediția 2009-2011. Meciurile vor avea loc vineri-turul (la Norwich) și la 12 octombrie – returul (la Botoșani).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER